Presupun ca stiti ca daca o sa cautati fraza aceasta pe google rezultatul este "42". Pana acum n-am inteles de ce este asa, dar astazi am avut o revelatie "42 de kilometri".. Un maraton. :) Este raspunsul tuturor intrebarilor, pana nu ai alergat un maraton nu stii cu adevarat de ce esti in stare, cat de mult poti sa faci, cat de rezistent esti.. Este mult mai mult o proba psihica decat una fizica. Si cu cat distanta avanseaza, cu atat partea fizica o sa conteze din ce in ce mai putin. Nimeni nu alearga 100 de km pe baza muschilor de la picioare, de exemplu...
OK, hai sa nu mai fac filosofie. Ideea e ca m-am inscris la maratonul nisipului (de care am aflat la maratonul zapezii), dar de data asta m-am inscris la proba de 42, am fost barbat as putea spune. Am zis ca fiind primul maraton ar trebui sa fie ceva special, si un maraton pe nisip nu e chiar ceva ce face toata lumea. Mai ales ca este singurul din Europa si este la prima editie. Am plecat pe 12 aprilie special in Constanta, m-am cazat undeva aproape de Mamaia, mi-am luat kitul, seara m-am plimbat un pic pe plaja (cam deprimant sa fii la mare si sa vezi o plaja goala, cu exceptia a vreo 2-3 tipi care alergau).
In fine, am ajuns la 10 dimineata la locul concursului. O vreme de toata jena, ploua, erau 8 grade.. Am avut o dilema daca sa alerg doar in tricou, am decis sa fac asta, si mi-a parut bine, pentru ca in maxim o ora s-a oprit ploaia si m-ar fi incomodat destul de tare o bluza la mine. Evident, emotii, chestii, am vorbit cu un tip de 17 ani care facea si el prima oara maratonul, am incercat sa ma pregatesc psihic..
Dupa o incalzire facuta pe ploaie a inceput concursul. Traseul era simplu: o tura avea 5.25 km dus si 5.25 km intors, pe langa mare, 2 ture semi, 4 ture maratonul. Aveam punct de alimentare la inceput, la km 2.5 si la final. In total 16 puncte in care puteai sa alimentezi, din 2.5 km in 2.5 km (aproximativ). Voi povesti cum a fost fiecare din aceste bucati, le tin minte pe toate.
Prima bucata a fost de acomodare cu nisipul. Mai simplu decat credeam, chit ca altii nu erau de acord (imi zicea un tip ca nu a vazut ceva mai greu). Semana cu asfaltul cu exceptia unor mici portiuni, in care chiar trebuia sa inoti prin nisip. Dar de, primii kilometri, nu conta prea tare. Urmatoarea bucata a fost in continuare destul de lejera (la primul punct de alimentare nu am baut apa), am baut niste apa si am continuat sa alerg. A 3-a oara cand puteam sa alimentez am facut greseala sa nu fac asta, si pana la kilometrul 10 mi-a fost destul de sete, si incepuse sa se opreasca ploaia. Am fost foarte mandru cand am ajuns la punctul de start/sosire si am auzit "david iancu, prima tura de maraton, 51 de minute". Eram ceva gen "wow.. pai asta vine sub 5 min pe kilometru, un maraton de 3:24' in ritmul asta". Pe urmatoarea bucata inca a fost ok, am alimentat, apoi mi-am desfacut primul baton din cele trei pe care le aveam la mine (redis, desigur, cele mai bun raport pret/ nutrienti), am mancat jumatate si am continuat. Km 15 cred ca a fost ultimul in care m-am simtit in forma. Am mai mers un pic, am mai alimentat o data (al 7-lea "checkpoint"), mi-am terminat primul baton si am terminat semimaratonul destul de obosit, in mod clar mult mai obosit decat as fi fost pe asfalt.
De aici incolo incepe un drum al agoniei. Incepusem sa imi fac calcule cat mai am, cat mai rezist, la checkpoint-ul 9 eram foarte obosit, am mai luat jumatate de baton (desi nu prea mai intra, primul avea foarte multe proteine si carbohidrati) si am continuat. La km 26 m-am ambitionat pentru ca stiam ca sunt pe locul 7 si urmatorii 2 erau destul de aproape de mine, asa ca am zis "ok, pe astia pot sa ii iau". Situatia a devenit dramatica in momentul in care l-am ajuns pe primul dintre ei si chiar cand sa il depasesc a cazut pe nisip in fata mea... M-am simtit un pic aiurea ca nu am ramas sa il ajut, m-am uitat in spate si am vazut ca se ridica, dar am vrut sa nu pierd timp. Oricum, tipul a abandonat, dar a fost o imagine pe care nu mi-as fi dorit sa o vad, m-a speriat sincer. Am alimentat la checkpoint-ul 11, mi-am terminat batonul nr 2 si am ajuns din nou la start. Cei de acolo ma incurajau, mi-au zis ca mai e putin, o singura tura, dar deja simteam ca nu mai pot. Oricum, de la km 21, dupa ce au terminat cei de la semi, atmosfera era destul de trista, nu mai vedeam pe nimeni in fata decat foarte rar, cei care veneau din directia opusa, asa ca alergam in acelasi peisaj la nesfarsit.Mi-am pus ambitia sa il depasesc pe celalalt tip (un om pe la 60 de ani). Urmatorii 5 km au fost oribili, imi venea sa vomit de la batoanele alea, nu mai suportam niciun fel de mancare, am mai baut niste apa (eram putin stresat ca e checkpointul numarul 13, imi tot venea omul ala care a cazut in minte). La urmatorul checkpoint am reusit sa il intrec pe tipul de 60 de ani, care a facut o oprire mai lunga sa bea apa, si urmatorii 5 kilometri am reusit sa alerg doar pentru ca stiam ca e tipul respectiv in spate. Simteam ca nu se mai termina, cel putin ultimii 3 au fost ceva ingrozitor, ma dureau toti muschii, oasele, am fost extrem de fericit sa vad linia de finish :)
Si mai fericit am fost sa aflu timpul, 3:37', mult mai bine decat mi-as fi imaginat (nu stiam nici daca o sa scot 4 ore). Ce sa zic.. O experienta cu adevarat interesanta, cea mai grea de pana acum.. Astept maratonul de pe 10 mai :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu